ci activ în exterior

    - şi echilibrat în interior

    să ne dedicăm semnificaţiilor, problemelor, lucrurilor neclarificate

    - într-o linişte conştientă şi meditativă.

a accepta existenţa lui „Dumnezeu exterior în ceruri"

- şi a-l lăsa să ia fiinţă în suflet;

a recunoaşte urmele creatorului etern

- în viaţa în transformare (liberă);

a studia legile care guvernează viaţa exterioară

- şi a descoperi ordinea creaţiei pe care se bazează;

    ci a le integra

    - şi transforma.

A folosi spaţiul, timpul, circumstanţele şi a tinde spre armonizarea lor,

- în ciuda detaşării faţă de ele

A-şi clădi viaţa exterioară pe muncă

- şi cea interioară pe rugăciune  (Preceptele Ordinului Benedictinilor: "ora et labora").

A fi dispus la înţelegerea contribuţiei pozitive a altora (la toleranţă activă),

- şi a se dezvolta pornind de la bazele propriei credinţe;

- cât şi cea "mistic"- sintetică, precum şi a acorda importanţa necesară legăturii dintre ele.

- şi, totuşi, a căuta adevărul dincolo de concepţiile subiective.

A învăţa din tradiţii (constructive)

- şi a se (lăsa) trezit în interior la o viaţă spirituală proprie.

A face exerciţii pregătitoare

- şi a accepta Harul divin (misticismul creştin, exerciţiile spirituale, ...).

A se adresa nemijlocit lui Dumnezeu

- şi puterii Lui.

A-şi iubi aproapele

- ca pe sine însuşi.

A-şi păstra latura raţională

- şi o depăşi.

    ci în acest întreg

- a fi asemenea unei celule conştiente.

A considera trupul, materia ca instrumente

- şi a creşte în plan spiritual şi sufletesc.

A-şi asuma răspunderea, a se împlini

- după „poarta îngustă”;

A lupta pentru decizii corecte în conştiinţa pămănteană

- şi a bănui/simţi la alt nivel planul divin.

A da mai departe cunoştinţele asimilate

- şi a fi în armonie cu ceea ce este adecvat.

A acţiona pentru a transpune în mediu/societate

- ceea ce a devenit mai bun în interior.

A simţi compasiune cu suferinţa existentă în lume

- şi a se bucura de voinţa lui Dumnezeu.

A căuta apartenenţa la o comunitate spirituală

- şi a aspira la Dumnezeu în plan individual.

- şi a lăsa să rodească fructul general uman în toate.

- Cel care - avându-l pe Iisus ca măsură a lucrurilor şi ajutor – caută să se desprindă de propriile imperfecţiuni şi să evolueze spre însuşiri primenitoare (cf. pagina "...Etica": nu să dăuneze, ci să ajute...), ar trebui înainte de toate să conştientizeze propriile defecte de caracter, greşelile şi păcatele comise, în loc să arunce asupra altora vina pentru orice schimbare de dispoziţie, problemă sau neajuns (cf. Matei 7:1 Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. 2 Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura. 3 De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău, şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bîrna din ochiul tău? ...). 
Astfel de experienţe vor fi, de îndată ce este posibil, într-o linişte interioară cât mai mare cu putinţă (cf. Capitolul nostru din textul principal "Liniştea din pustie") şi cu meticulozitatea cerută de făurirea unui „produs“, interiorizate sau notate pe hârtie şi apoi analizate în căutarea unor posibilităţi de îmbunătăţire, urmărindu-se permanent progresul făcut, realizările atinse. Toate acestea implică efort propriu: se poate recurge la rugăciuni în acest sens, şi, în funcţie de puterea credinţei, se poate întâmpla să vină ajutor; cu toate acestea – în cazul practicării temeinice şi conştincioase şi, prin aceasta holistice, – ele vor merge mână în mână cu îndreptarea atitudinii şi a gândirii, cu o mai mare vigilenţă faţă de sentimentele negative, şi, în cele din urmă chiar cu schimbări în comportament. Totul va merge cu atât mai uşor cu cât mai multe detalii subtile ale celor observate zi de zi vor fi contemplate în acest fel şi apoi transmise una câte una prin rugăciune lui Dumnezeu... (cf. Capitolul "Zelul sfânt şi Puncte de vedere privind sentimentele".)
Tocmai deprinderile adânc înrădăcinate sunt greu de schimbat deoarece ele sunt ancorate la un nivel profund al personalităţii. Pentru aceasta este necesară o experienţă considerabilă în recunoşterea naturii originii acestor deprinderi: sub- respectiv inconştientă. (cu toate acestea există şansa unei reuşite nemijlocite, la fel ca în cazul unui fumător care, de la un moment la altul, renunţă pentru totdeauna la fumat ca urmare a unei decizii ferme. Cf. capitolul „Transfigurarea lui Iisus").
Această "contemplare şi prelucrare conştientă cu ajutorul rugăciunii“ ar fi deja în sine o cale spirituală care poate conduce foarte departe şi care ne poate însoţi pe parcursul întregii vieţi; care însă, printr-o practicare intensivă adecvată, poate aduce încă de timpuriu schimbări importante. "Nivelurile mai profunde" ale aspectelor care trebuie purificate s-ar putea să trebuiască să mai aştepte, chiar dacă ele s-au ameliorat deja în mare parte. 

Se vor face resimţite şi impulsuri ale conştiinţei ... (cf. Matei 5,5 şi 5,9 ...).

(Această practică este în primul rând aplicabilă atunci când se urmăreşte îndreptarea unor manifestări comportamentale care, din punct de vedere psihologic se află oricum în cadrul „normalului“. Atunci când este, în schimb, vorba despre îndreptarea unor stări care în prezent sunt considerate într-o anumită măsură ca patologice, ar fi cu atât mai mult necesară intervenţia activă şi asistenţa unei persoane cu experienţă, şi – dacă e necesar – cu pregătire psihologică profesională, dat fiind că independenţa în raportarea la propriile probleme este în astfel de cazuri chiar mai limitată decât este ea oricum la toţi oamenii atunci trebuie să îşi analizeze propriile slăbiciuni. Chiar dacă cineva ar fi într-atât de restrâns în această independenţă încât nici sprijinul profesionist nu ar fi de ajutor, tot ar mai exista posibilitatea ca o persoană dornică să ajute,să se roage pentru cel în cauză, rugăciunea venind în completarea unei terapii potrivite. Condiţia este însă să se caute ajutor, căci de la însuşi Iisus ne este binecunoscută întrebarea extrem de importantă „Vrei să te faci sănătos?” Cf. pagina "...tămăduirile".)